Jurnal

Nu există nimic mai trist pentru o femeie decât să fie deposedată de cele două calități primordiale, unice, absolute, singurele care o fac să se simtă împlinită: tinerețea și frumusețea! Restul, ( inteligența, farmecul personal, umorul, poziția socială, etc. ) sunt palide, consolatorii paliative ale unor insușiri esențiale în lipsa cărora, let's face it, femeia suferă ca o vită!

Nimic nu te leagă mai profund de un om decât experința comună a thanatosului.


Dorința femeilor care - găsindu-te fascinant, inteligent, mai altfel - vor să se culce cu tine. Imboldul lor ( pe care ani de-a rândul l-am văzut ca pe-un soi de recompensă adusă unui anumit tip de emergență) nu e nici pe departe ceea ce credeam: adică expresia unei ofrade, a unei dăruiri dezinteresate, ci, culmea, o (in)conștientă formă de asimilare, de furt, în fond, de oportunitate...Dorința, închipuirea lor tembelă, instinctiv-pragmatică, că, odată prins, captiv între picioarele lor, îți vei lăsa acolo, odată cu sămânța bărbăției, și atributele după care tânjesc în neștire...

Visul ( conștient) de ieri noapte: adevărat festin oniric...am făcut, realmente, ce-am vrut: am zburat aruncându-mă după clădiri amețitoare, am chemat din tenebrele inconștientului pe cine am vrut, am exploatat toate posibilitățile pe care ți le poate da un vis conștient...La sfârșit de tot, am găsit și răgaz să vorbesc cu nea Gicu: e incredibilă recurența aceluiași mesaj pe care mi-l tot repet(ă) de fiecare dată când am privilegiul de a-l reîntâlni în vis; postexistența ( îmi spune necontenit,sibilinic) nu e ce ne închipuim ( dar,în fond: ce ne închipuim ?)ci...altceva...(ce?) Bucuria fără margini de a-i auzi vocea, de a-l vedea ( e incredibilă puterea de reconstrucție a creierului)La sfârșit de tot, mi-a cerut o pară. Azi, povestindu-i mamei visul și fără s-o fi știut vreodată ( conștient) aflu că para era fructul lui favorit.Sentiment intens de liniște și împăcare...