duminică, 23 noiembrie 2008

ARGUMENT

Blogul de faţă reprezintă un pamflet. Sau nu reprezintă. Habar n-am ce reprezintă. Tot ce ştiu e că e pornit împotriva tuturor personalităţilor de la noi şi aiurea. Există, de-a lungul forumurilor de tot soiul acel tip de user blamat, frustrat şi umoral care împroaşcă de la adăpostul anonimatului pe toată lumea. E învinuit de sociofobie, de marginalizare, de atacuri regizate, socotit un fel de bolnav patologic, suferind adânc de resentimente. Ei bine, eu sunt prototipul acelui forumist.Am toate defectele posibile: sunt prost, imbecil, egoist, urât, mercantil, slab şi inadaptat. Nopţile mă trezesc, dau drumul la computer şi înjur birjăreşte pe forumurile ziarelor, mă risipesc în invective, azvârl cu mâzgă şi rahat peste tot. Sunt cu desăvârşire lipsit de orice calitate şi nu stăpânesc absolut nimic. Sunt parşiv, malonest, dezechilibrat psihic şi mizantrop. Ura pe care o îndrept către ceilalţi e, de fapt, o ură viscerală "de mine însumi". Cel puţin aşa spune psihanaliza, această ştiinţă inutilă care mai mult abrutizează decât însănătoşeşte. Atac pe oricine, la fel de gratuit motiv pentru care vă sfătuiesc să nu puneţi bază pe ce scriu. Nu vă doresc lectură plăcută pentru că vă urăsc, a priori, le fel de ireversibil, ca pe oricare altul. Vă urez o zi extrem de proastă !