marți, 14 septembrie 2010

Jurnal

I.imi reproșează - mai mult sau mai puțin voalat - că n-am folosit cutare termen in ințelesul lui exact din DEX și că, drept urmare, nu am proprietatea termenilor. Mă chinui vreo jumatate de oră să-i explic ca numai mințile de ingineri caută în DEX "definitia totală" a unui termen. La sfârșit de tot, aflu că nici măcar definiția din dex n-o cunoștea. Asta e, există unii care - în drumul cunoașterii - pleacă din start cu un avantaj!

Acel pasaj al lui Cărtărescu (?) în care autorul vorbește despre un soi de revelație a neantului, momentul trist, autorevelator, metafizic, când individul devine conștient de zădărnicia și de absurdul lumii, de viața lui îngustă, de precaritatea și efemeritatea tuturor lucrurilor. Nu mai e o percepție difuză, ceva depărtat și abstract, traversat de recurență, ci un sentiment total și definitiv, o entitate plămădită din neliniște și spaimă, din ireversibilă deșertăciune, din non-sens și angoasă, și care, la capătul conștientizării, se instalează în tine dintr-o dată, locuindu-te, în cel mai brutal mod cu putință, pentru totdeauna...Pur și simplu, o mână nevăzută care apucă vidul universului și ți-l îndeasă pe gât...


Îți trebuie puțină imbecilitate ca să te poți bucura de viață. De fapt, ăsta e și secretul fericirii: puțină amnezie, un strop de inconștiență, enorm de multă iluzie... Simplul fapt de a te bucura ( de orice) face întotdeauna un apel imperios la o resursă de idioțenie tonică...vezi, de pildă, bucuria unui suporter, galvanizarea unei gagici care-și primește cadoul, etc.

5 comentarii:

Liviu Drugă spunea...

Deci cat mai mult imbecilitate tonică să avem :)

Liviu Drugă spunea...

...zi-i amicului ca, daca n-ar fi fost unii care sa o "dea" pe langa DEX, si acum am fi mormait printre paduri, iar DEX-ul ar fi incaput pe foitzele din "Kinder Surprise"

Nihilistul spunea...

Vai Liviu( bythway, bine te-am regăsit) "imbecilitatea tonică" mi se pare de-a dreptul un deziderat.-;)))
CÂt privește fixația amicului ( de fapt, a amicei lol) i-am recomandat să caute ( cum a făcut Pleșu în adolescență pe când era amorezat) explicația cuvântului iubire, tot în DEX... poate înțelege și ea ( o tipă premiantă, dealtfel) cum stă treaba cu... dragostea-: )))

als spunea...

'Îți trebuie puțină imbecilitate ca să te poți bucura de viață.' = perfect!
imi permiteti sa-l citez pe twitter? :)

Nihilistul spunea...

als@ omg EVIDENT!!! ( ce poate fi mai măgulitor pt. un "blogăraș" anodin și anonim, decât să fie citat de cineva pe care-l admiră? - ;)))