Jurnal

I.imi reproșează - mai mult sau mai puțin voalat - că n-am folosit cutare termen in ințelesul lui exact din DEX și că, drept urmare, nu am proprietatea termenilor. Mă chinui vreo jumatate de oră să-i explic ca numai mințile de ingineri caută în DEX "definitia totală" a unui termen. La sfârșit de tot, aflu că nici măcar definiția din dex n-o cunoștea. Asta e, există unii care - în drumul cunoașterii - pleacă din start cu un avantaj!

Acel pasaj al lui Cărtărescu (?) în care autorul vorbește despre un soi de revelație a neantului, momentul trist, autorevelator, metafizic, când individul devine conștient de zădărnicia și de absurdul lumii, de viața lui îngustă, de precaritatea și efemeritatea tuturor lucrurilor. Nu mai e o percepție difuză, ceva depărtat și abstract, traversat de recurență, ci un sentiment total și definitiv, o entitate plămădită din neliniște și spaimă, din ireversibilă deșertăciune, din non-sens și angoasă, și care, la capătul conștientizării, se instalează în tine dintr-o dată, locuindu-te, în cel mai brutal mod cu putință, pentru totdeauna...Pur și simplu, o mână nevăzută care apucă vidul universului și ți-l îndeasă pe gât...


Îți trebuie puțină imbecilitate ca să te poți bucura de viață. De fapt, ăsta e și secretul fericirii: puțină amnezie, un strop de inconștiență, enorm de multă iluzie... Simplul fapt de a te bucura ( de orice) face întotdeauna un apel imperios la o resursă de idioțenie tonică...vezi, de pildă, bucuria unui suporter, galvanizarea unei gagici care-și primește cadoul, etc.