topuri, toape şi ţoape

EVZ publică un top al celor mai bine vândute cărţi româneşti, în 2008. Pe locul I se află Răduleasca cu tomul dumneaei Despre lucrurile simple, apărut la Polirom, volum care s-a vândut în 20.000 de exemplare. Sub ea, nu e Oţil, cum s-ar aştepta mulţi, ci Gabriel Liiceanu cu volumul autobiografic " Scrisori către fiul meu" urmat de o lucrare colectivă şi de Istoria lui Manolescu. Am citit o sumă de comentarii pe varii bloguri unde poziţia Răduleascăi e privită ca o anomalie. Opiniile internauţilor taxează - în linii mari - acelaşi lucru: faptul că o carte " de consum", scrisă de o paparudă-media, a ajuns să domine topurile. În ceea ce mă priveşte mi se pare firesc să fie aşa şi nu altminteri. Faptul că Istoria criticului Manolescu ar fi fost - de pildă - pe primul loc m-ar fi speriat. Cărţile "mari" ( lucrările ştiinţifice, literatura de bună calitate) sunt (îndeobşte) apreciate de un public restrâns şi avizat, marele mase - mimetice, snoabe şi kitsch - preferând literatura gregară şi implicit titlurile facile. Vorba unui intelectual de marcă ( Costi Ioniţă) : " Nu toată lumea ascultă Schopenhauer".

bun venit în gura...mătii !

Sarbatorile de iarnă ar trebui să ne facă mai buni, mai frumoşi, mai umani. Cetina tot mai verde a bradului, misterul lui moş Crăciun, beteala aurie, globurile multicolore, bucuria copiilor, zâmbetul lor naiv care ne bucură sufletele, toate astea se amestecă în fiinţa noastră şi ne aruncă peste timp în vremea când noi înşine eram copii...bla-bla-bla...n-aţi vomitat încă ? Cam aşa scrie Tucă. De fapt, ăsta e Tucă. Tucă nostalgicul, tristul, manieristul, tern-eternul, veşnicul refugiat în metaforă şi sintaxă. L-am văzut la emisiunea "în gura mătii", ediţie specială, cu Mircea Badea şi mi-am amintit cât de mult mă distra, pe vremuri, când îl vedeam împiedicându-se penibil în propriile fraze şi (pre)judecăţi. Tucă, după opinia mea, e prototipul parvenitului în jurnalism: incult, schizoid, plin de importanţă, un soi de receptacol al tuturor clişeelor posibile, mimetic până la auto-anulare şi mai plat ca apa plată. Cu toate astea mi-e cu neputinţă să mă enervez pe el. Poţi, oare, urî un măscărici? Mă distrează, mai cu seamă când se "înfurie" cu aerul lui de "om serios" şi plin de importanţă...

parle vous behe-heee?

La cât creier de amibă, de euclenă verde, de parameci, are nea-jiji, nevertebratul din Pipera a încercat- pe când garnisise valiza cu euroi - să fenteze interceptările SRI-ului, vorbind la telefon aromână cu un fotbalist român de la Cluj ( care, oricum, nici limba maternă n-o ştie bine)
Mă întreb : oare nu putea să aleagă cea mai universală dintre limbi, limba oilor şi în loc de aromână să-i behăie limpede, la telefon, ce avea de behăit? L-ar fi înţeles până şi Borcea, intelectual finuţ, care, spre deosebire de nea jiji, e poliglot: vorbeşte şi măgăreasca şi porceasca.

Legile nescrise ale presei scrise

Patriciu e băiat deştept. Ofensiva politică de peste patru ani e pregătită încă din timp prin lansarea celui de-a 4-lea ziar gratuit de pe piaţa românească, singurul ( se pare) care va beneficia de un tiraj record- în pricipalele judeţe ale ţării. Peste patru ani, PNL-ul va fi la guvernare. Are două atuuri. E în o opoziţie şi deja va taxa gafele puterii prin proaspetele T34 care vor ajunge la cititori mocca.

Presa traditionala ( contra-cost si difuzata "3d" e in declin) Atacurile vin de la mediile virtuale si de la acest fenomen care a fost promovat de americani la inceputul anilor 70, fenomen care a explodat pur si simplu in anii 90 o data cu voga internetului. Cresterea cititorilor de presa gratuita s-a facut intitial prin "convertirea" tinerilor utilizatori ( obisnuiti sa-si ia informatia mocca din mediul virtual) si pentru care "oferta" fizica a publicatiilor distribuite gratuit a venit "in chip firesc" drept o extensie a celei dintai. Lor li s-au adaugat, ulterior, cititorii traditionali, platitori, "manieristi" , adica genul ala de popandaii neocomunisti care vedeau in computer dracu-gol...si care au realizat, mimetic, ca pot avea pe urs acelasi lucru pentru care unii cereau bani. Tabloidul elvetian „Blick“ a pierdut masiv din cititori, in ultimii ani, la Zürich, in favoarea ziarului gratuit „20 Minutes“, al carui tiraj a sarit de 400.000 de cititori. Culmea, totul s-a petrecut dupa ce editorul tabloidului, compania Ringier, refuzase, acum patru ani, sa cumpere publicatia respectiva, considerand-o neinteresanta. Acum, trustul se foloseste de esecul propriu promovand pe piata est-europeana ce au ratat la ei acasa. ( Compactul care are peste 200.000 de cititori pe editie) Parerea mea - ca sa citez un intelectual de la Asesoft -e ca numai brontozaurii retrograzi ( directorii de publicatii si grofii lor beneficiari) nu vad oportunitatea comutarii catre presa gratuita. Mi-e cu neputinţă să uit catavenci care au tinut ani de-a randul un site cu plata ( varianta virtuala a saptamanalului, ce idiotenie) pana le-a dat "trend-ul" peste bot ? Va urma in curand si renuntarea la pretul revistei 3d - asta, fie silit - pt. ca o publicatie de nisa ii va fortza, fie ( de preferat) facuta deliberat. Cred - sincer- ca zilele presei traditionale, sunt numarate.In Spania, aproape jumatate din ziarele tarii sunt gratuite, iar tirajul cel mai mare il are un astfel de cotidian care se distribuie gratuit. Succesul similar inregistrat si in Franta in 2003 a declansat proteste violente ale sindicatelor jurnalistilor, marile publicatii temandu-se de pierderi considerabile. Le Monde, a cazut ( ca vanzari) mai rau ca Boc la emisiunea lu' Gheorghe. La ora actuala avem (pe langa Compact, Ring si Curentul) si noul sosit "Adevarul de Seara" care - n-am nicio indoiala - va atrage, ca intr-un domino, alte cateva trusturi de presa catre piata publicatiilor gratuite. Adevarata problema a publicatiilor de acest gen nu e însă cum sa devina gratuite ci , cine anume le va face sa nu fie scrise ( editorial vorbind) la fel de gratuit.

PRESA REGIONALĂ: RAHAT CU APĂ (T)RECE

Presa regională îmi umple curu de gânduri. Dacă presa de la centru, pare de la margine, presa de la margine, pare deja picată în abisul prostiei. Există (evident) şi excepţii dar nu despre ele vreau să spăl varză aici, ci despre reguli. Regulile neregulate ale presei locale care ne regulează bunul simţ.V-a plăcut cum a sunat asta? Nici mie. Înainte de toate, există o inimaginabilă lipsă de inspiraţie când vine vorba despre titlurile ziarelor. Chiar dacă are reminiscenţe caragialeşti (de pe la 1800 toamna) oare ce-ţi inspiră un titlu de publicaţie care se numeşte aşa: Răcnetul Carpaţilor? Nu poţi să nu te întrebi: o exista, oare, şi Urletu Apusenilor? Dacă nu există îl propun io. Laolaltă cu Ţipătul Bucegilor. Una peste alta, pe lângă genul de publicaţii războinice, cu titlu sonor ( de stirpea: Impact, Incomod - care apar în câteva judeţe ale ţării, apropo: pe când şi un Stânjenitor, un Disconfort, o ceva, o măslină, o atenţie...) avem şi un săptămânal intitulat Şock Dâmboviţean pe care dacă îl citeşti există riscul să nu-ţi mai revii. În timiş se practică intensiv revitalizările întrucât există pe piaţă publicaţii de genul: Redeşteptarea ( ceea ce înseamnă că te-ai deşteptat cândva după care te-ai prostit la loc) sau Renaşterea Bănăţeană. ( scris de nişte condeie moarte) În Bistriţa apare un cotidian care se cheamă simplu Servus Bistriţa. ( propun pentru alţi grofi locali, variaţiuni pe aceeaşi temă de genul: Hai salut Ialomiţa sau Bună de Maramureş, sau Şi faşi de Moldova) În Arad există Adevărul de Arad. Deh...fiecare judeţ cu adevărul lui. Dacă citiţi blogul ăsta din picioare vă rog să vă aşezaţi pentru că urmează artileria grea. Fraţilor, în Bacău există un ziar care se cheamă exact aşa: Semne Particulare. Repet: Semne Particulare. Frate, cât de supărat pe viaţă să fii să pui un titlu ca ăsta. Nu te gândeşti bunăoară la ce confuzie şi ruşine poate trăi un simplu cetăţean care întreabă la un chioşc de ziare: nu vă supăraţi, aveţi Semne Particulare ? Primul lucru pe care o să-l fac când ajung în Bacău o să-mi iau Semne Particulare. Publicaţiile din Diaspora nu sunt scutite şi ele de titluri mai mult sau mai puţin idioate. În state există de pildă o publicaţie care se cheamă Clipa. Probabil, ca orice clipă, destul de efemeră. Nu m-aş mira ca la ora în care pomenesc de ea să aflu că nu mai apare. Tot în Diaspora, mult mai aproape geografic, în Ungaria ( ozoseeei, ozoseei) apare, un ziar al minorităţii româneşti care se cheamă nici mai mult nici mai puţin decât Foaia. Iată şi un posibil dialog al pensionarilor de etnie română din Budapesta: Ai luat Foaia ? Am luat Foaia! Bună Foaia? Bună Foaia!
Deşi n-am citit Foaia niciodată e foarte posibil ca ea să apară într-un singur exemplar şi să aibă doar...o foaie. Moldovenii au şi ei ziare cu iz geometric cum e, de exemplu, cotidianul "Unghiul". ( bine că nu e "Unchiul")Dacă trustul o să se extindă o să avem pe piată titluri de genul : Rombul, Pătratul, Dreptunghiul, Cercul ? Întreb şi io...În Gorj apare Lupta în Gorj ( o fi ziarul luptătorilor de k1 din judeţ?) în vreme ce în Mureş apare, zi de zi, cotidianul Zi de Zi. ( bine că nu apare noapte de noapte, Zi de Zi, ar fi fost culmea) În fine...în Caracal unde s-a inventat prostia şi Marius Tucă, apare Universul Caracalean ( ăştia la cât de boi sunt şi-au făcut universul lor) Dacă v-aţi aşezat jos - cum v-am recomandat mai sus, acum vă rog, ţineţi-vă strâns de ceva pentru că urmează number one. So, premiul pentru cel mai cretin titlu de ziar ( aflat pe piaţă) se duce în Craiova ( păi, nu?) unde se tipăreşte , atenţie domnule Gâdea, Atenţie: Lupa Mea. Deci, reiau: în Craiova apare un cotidian de informaţie care se cheamă Lupa Mea. ( oare, când băieţii ăştia miopi scot vreun supliment, ce titlu aleg: Lupa Lui sau Microscopul Nostru ?) Ar mai fi multe de spus. Faptul că în Brăila se publică Arcaşul ( o fi Marcu redactor şef?) că în Suceava apare - ţineti-vă iar - o publicaţie intitulată Jupânul ( ohh my God) că în Botoşani oamenii au banu lor din moment ce citesc Banu Botoşănean, sau că în Vâlcea, la tarabe, găsiţi un ziar intitulat Aşii Vâlceni ( o fi fost scos de pokeriştii din zonă)
Prahova boxează şi ea cu câteva titluri la categoria retardat aş vrea să fiu, cu ziare de genul Incisiv de Prahova, Ploieştii sau Zarva, săptămânal care apare la Câmpina şi care poartă un slogan răvăşitor: nu iese fum fără foc! Pe bune?

Stolojan, retrAsul de treflă, devenit nouar de romb

Prima dată când l-am văzut pe Stolojan n-am mai dormit vreo două nopţi. Se întâmpla pe la începutul anilor 90, ani când - adolescent fiind - încă mă mai bântuiau mortăciunile din celebru videoclip Thriller, lălăit de suavul descompus pe nume Michael Jackson. Vă amintiţi ochii vineţi ai lui Stolo, ochii ăia clorotici, faţa lui turtită şi lividă de frankenstein bătut cu levierul?Io nu pot s-o uit. Presa l-a alăturat personajelor din filmele SF, înrudindu-l cu Robocop, făcându-l frate de sânge cu Terminator şi văr primar cu asepticul Data din serialul Enterprise, New Generation. Evident, nu despre faţa de android scurtcircuitat a lui Stolo ( azi mai colorată-n obraji) vroiam să spăl varză aici, ci despre piruietele sale politice.
Faţă de Stolojan - dincolo de spaima ancestrală pe care i-am purtat-o ani de-a rândul- am avut un soi de neutralitate sentimentală, adică nu mi-a fost nici antipatic nici simpatic . Mi s-a părut veşnic genul ala de personalitate inodora, putin rigida, putin stearsa, care din cand in cand face miscari spasmodice care uimesc asistenta. Rolul lui de diversionist programat tinde sa devina malign. In politica nu exista naivi, fapt pentru care, azi, demisia lui mi se pare de rahat.Nu importă dacă au existat presiuni post-factum, intrigi post-numire, negocieri intempestive sau mai ştiu io ce. Mi-e cu neputinţă să cred că, fiind în politică, poţi fi privat de un fler elementar. Băsescu poartă şi el - prin ricoşeu - vina numirii ( a unei lipse de dialog autentice ) în ultimă intanţă - a acelui lucru, care - la final- s-a dovedit încropeală. Gestul de alba-neagra a-l cyborgului Stolojan( cu reminiscenţe care-l prefigurau încă de la prezidenţialele din 2004) mi se pare de cacao, ca să nu zic de căcat.