Stolojan, retrAsul de treflă, devenit nouar de romb

Prima dată când l-am văzut pe Stolojan n-am mai dormit vreo două nopţi. Se întâmpla pe la începutul anilor 90, ani când - adolescent fiind - încă mă mai bântuiau mortăciunile din celebru videoclip Thriller, lălăit de suavul descompus pe nume Michael Jackson. Vă amintiţi ochii vineţi ai lui Stolo, ochii ăia clorotici, faţa lui turtită şi lividă de frankenstein bătut cu levierul?Io nu pot s-o uit. Presa l-a alăturat personajelor din filmele SF, înrudindu-l cu Robocop, făcându-l frate de sânge cu Terminator şi văr primar cu asepticul Data din serialul Enterprise, New Generation. Evident, nu despre faţa de android scurtcircuitat a lui Stolo ( azi mai colorată-n obraji) vroiam să spăl varză aici, ci despre piruietele sale politice.
Faţă de Stolojan - dincolo de spaima ancestrală pe care i-am purtat-o ani de-a rândul- am avut un soi de neutralitate sentimentală, adică nu mi-a fost nici antipatic nici simpatic . Mi s-a părut veşnic genul ala de personalitate inodora, putin rigida, putin stearsa, care din cand in cand face miscari spasmodice care uimesc asistenta. Rolul lui de diversionist programat tinde sa devina malign. In politica nu exista naivi, fapt pentru care, azi, demisia lui mi se pare de rahat.Nu importă dacă au existat presiuni post-factum, intrigi post-numire, negocieri intempestive sau mai ştiu io ce. Mi-e cu neputinţă să cred că, fiind în politică, poţi fi privat de un fler elementar. Băsescu poartă şi el - prin ricoşeu - vina numirii ( a unei lipse de dialog autentice ) în ultimă intanţă - a acelui lucru, care - la final- s-a dovedit încropeală. Gestul de alba-neagra a-l cyborgului Stolojan( cu reminiscenţe care-l prefigurau încă de la prezidenţialele din 2004) mi se pare de cacao, ca să nu zic de căcat.