Jurnal

Cărtărescu în Zen (325): " Nu îmi pot asimila vârsta, nu pot să cred că mi-am trăit viața. Nu pot intra-n rol, ca un om tânăr obligat deodată să poarte rasă de călugăr și să-și lase barbă pân-la brâu !" So true...
Câți dintre cei care simțind învelișul inexorabil al vârstei n-au avut același sentiment inavuabil că ceva, un imponderabil, îi devansează ilicit ?!!
Ponciful cu tinerețea interioară dosită în eșafodajul cărnii, scufundată acolo, în buncărul trupului, totuși, atât de adevărat! Purtăm cu noi, tot mai pregnant, de la an la an, carcasa asta tot mai grea, tot mai hidoasă, a ramolirii, a degenerescenței, care ne condamnă la un anumit tip de comportament ! Bătrânețea văzută ca o imensă nedreptate!

Tănase și Dinescu ( pe Realitatea)
Performanța lor incredibilă de a vorbi în același timp. E îndeajuns ca Tănase să înceapă o frază cu vocea lui gâjâită de hermafrodit, pentru ca, realmente concomitent, să se înalțe în eter și alegretto-ul compulsiv al lui Dinescu. Totul cu o turnură în crescendo, ca doi tenori bezmetici și distonanți, fiecare încercând să acoperie aria celuilalt. How the fuck they do it?


Plimbat cu voluptate, ieri seară, prin cartierele din împrejurimi, pe alei și străduțe cu nume sonore: Gibbwin,Hazelwood,Crosslands, etc. Piațete feminine, luminate difuz, cu ceva misterior și intim, case de o eclatantă frumusețe cu ferestre imense, ca niște acvarii...Ți-e greu să crezi, obișnuit cu cenușiul de acasă, că poate exista, totuși, ceva atât de frumos.
Parca aș fi hălăduit într-un decor de hollywood. Pe alocuri, iluzia irepresibilă a unui deja vu...

.