miercuri, 22 februarie 2012

Jurnal

.

Nostalgia unui "termen mediu existențial", ceva care să nu fie nici viață, dar nici moarte. Ceva pseudo-letargic cu o consistență de somn și magie din care ( cel puțin teoretic) să te poți trezi, dar din care - de fapt - să nu te trezești niciodată. Reveria de a dispărea subit, cu un salt volatil, în ceva vecin cu neantul. Ce păcat că, atunci când vine vorba de viață și de moarte, natura n-are timp de nuanțe...

M-am văzut în oglinda vitrinelor de la Coop: netuns, neras, cu o oboseală de câine hăituit în priviri, târând plasele cu sparkling water, cu piept de pui, cu pâine de secară Hovis ( "seed sensations"! ), cu lapte degresat la bidon și ouă, ca un pensionar dezabuzat, părăsit de familie și prieteni, care-și suie, încet, golgota.

G. care de o lună nu mai răspunde la telefon, la texte, la nimic. Nu-mi fac iluzii: mă va căuta când va avea nevoie de bani. E cel mai temeinic argument că nu poți deveni nefrecventabil.

Moartea lui CMI, aproape anonimă ( vag necrolog în Gândul, palidă rememorare a lui Rogozanu pe VoxPublica, alte câteva ferpare în rândul bloggerilor )
Un coregraf al gândirii cum îl numea Bădiliță. Imensă tristețe !

.

2 comentarii:

George spunea...

"The holy passion of Friendship is of so sweet and steady and loyal and enduring a nature that it will last through a whole lifetime, if not asked to lend money."

Mark Twain..apropos de G.

Nihilistul spunea...

So true. ( între timp G. mi-a dat mesaj, ca, vezi doamne, nu mai are masina si de-aia n-a mai venit, etc., vrajeala...mint englezoii astia de ingheata Tamisa - : )