duminică, 22 ianuarie 2012

Jurnal

Înaintez greu, din ce în ce mai greu, ca printr-o baltă mocirloasă, în Zen-ul lui Cărtărescu. Aceleași obsesii ale neputinței de a (mai) scrie, același univers domestic: Solitude, Gabriel, Ioana, etc., aceeași lume intens personală (personalizată), ciclotică, remanentă...Nu știu dacă ușoara oboseală pe care o întâmpin în fața lecturii mi se datorează mie?, autorului?, însă (în mod cert ) e acolo, undeva, în orice amprentă auctorială, germenele unui refren propriu care subminează - prin repetitivitate- orice "discurs" tautalogic, orice sănătate a ficțiunii...Cehoviana imagine a scriitoriilor care îmbătrânesc laolaltă cu cititorii lor!

E îndeajuns să mă gândesc la cineva pe care-l cunoșteam și a murit, ca să mă gândesc, brusc, la toți cei pe care-i cunoșteam și care au murit.

După o anumită vârstă, fatalismul irepresibil !
Ți-e din ce în ce mai greu să crezi în ceva, ( în orice ! ) în tine, în ceilalți, în destinul lumii, și, dacă n-ar suna prețios,...în umanitate! Cum să reziști acestui proces inexorabil de înăcrire care te transformă, progresiv, într-o murătură?!! După o anumită vârstă devenim (cu toții) niște pătlăgele, niște gogoșari, niște castraveți murați...să-mi fut una!

Mi-e dor de literatură așa cum ți se face dor de-o târfă!
.

3 comentarii:

George spunea...

Cum să reziști acestui proces inexorabil de înăcrire care te transformă, progresiv, într-o murătură?!!

Un copil..zambetul copilului tau, bucuria nemarginita cand vezi ca se caca cu consistenta de manual, incordarea degetelor mici pe telefonul tau vetust nokia..poate ajuta.

Anna spunea...

Si pe aici la fel, multumim.

... ca sa poti da viata trebuie sa o prinzi. Si ca s-o prinzi trebuie sa intinzi mana. Si ca sa intinzi mana trebuie sa ti-o vezi. Pentru inceput.
Dupa aceea putem vorbi si despre a simti.

Nihilistul spunea...

mersi George ( Anna )& felicitari!
In ceea ce ma priveste, nu pot ( momentan) decat sa intuiesc ca e minunat sa ai un copil.
Sper sa nu raman numai cu intuitia !
-: )