Articol aparut ieri, in EVZ...
" Ecuaţia modestiei: a refuzat un premiu de un milion de dolari
Matematicianul rus Grigori Perelman a refuzat un premiu în valoare de un milion de dolari, oferit de Clay Mathematics Institute. Motivul: consideră că este "nedrept" faţă de un coleg.
Potrivit agenţiei Interfax, Perelman a anunţat institutul din Cambridge, Massachusetts că refuză premiul deoarece contribuţia sa în rezolvarea conjecturii Poincare nu este mai importantă decât cea a lui Richard Hamilton, un matematician american.
Conjectura lui Poincare este una dintre cele şapte probleme incluse pe lista Millenium Prize. Cei care rezolvă una dintre aceste probleme primesc câte un milion de dolari.
Grigori Perelman (43 de ani) trebuia să primească premiul la 22 iunie, la Paris, pentru rezolvarea conjecturii Poincare. Problema a chinuit minţile matematicienilor din 1904 până în 2002, când Perelman a oferit demonstraţia. Imediat după acest moment, revista Science a scris că Perelman este eroul celei mai importante descoperiri matematice din istorie.
Trăieşte cu mama, în sărăcie
În 2006, pentru aceeaşi realizare, Perelman trebuia să fie distins cu Premiul Fields. Însă, ca şi acum, rusul a refuzat premiul, cea mai înaltă distincţie în lumea matematicii.
În ciuda faimei dobândite, Grigori Perelman nu vrea să părăsească apartamentul din Sankt Petersburg în care locuieşte alături de mama sa. Perelman a refuzat oferte din partea celor mai mari universităţi americane. Pentru a avea suficient timp pentru cercetarea matematică, Perelman a ales să nu aibă o slujbă. Vecinii săi spun că matematicianul duce un trai liniştit şi sărăcăcios."
(EVZ,2 IULIE 2010, Dan Arsenie)
vineri, 2 iulie 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
Da. Un om ratat, dar fericit. Despre asta vorbesc eu.
Ma bucur ca ai revenit. Frumoasa povestea.
bine te-am regasit, dragă David.Şi scuze pt. replay-ul tardiv, but...Intru, din pacate, cam rar pe aici...Nimănui ( cred) nu-i face plăcere să-şi viziteze propria criptă-:)
Aceeasi senzatie o am si eu cand intru pe blogul tau. Ma simt penibil. Pentru ca te suspectez de toate bolile mele. Si atunci te privesc/ma privesc cu suspiciune.
Inautenticitatea ne pandeste chiar si in suferinta. Pentru ca in definitiv, suferinta are gratitudinea ei.
Trimiteți un comentariu