vineri, 6 februarie 2009

Nuţu Cămătaru către un martor incomod: "Te voi bate în cuie ca pe Iisus"

Ştirea cu titlu de mai sus a apărut în Coditianul din 7 Februarie şi reprezintă, conform publicaţiei, una dintre ameninţările lălăite de interlop la adresa celor care au depus mărturie împotriva lui la proces. Dosarul cămătarilor a ţinut acu vreo 2 ani, dacă vă mai aduceţi aminte, titlurile tuturor ziarelor centrale. Televiziunile şi-au ridicat şi ele audienţa bombardându-ne la fiecare sfert de ceas cu amănunte despre evoluţia procesului. S-au vehiculat presupuse nume de politicieni care ar fi avut legătură cu clanul, după care, în buna tradiţie a mediei româneşti ( şi a instituţiilor) totul s-a spart ca un balon de săpun. Tribunalul Ialomiţa va decide, pe 11 februarie, dacă Nuţu Cămătaru va fi pus în libertate, după ce procurorii au făcut recurs împotriva sentinţei Judecătoriei Slobozia care a decis că interlopul poate fi eliberat condiţionat. Două chestii m-au amuzat teribil în toată povestea asta relatată de Cotidianul. Una ţine de inventivitatea argotică a clăpăugilor mafioţi: felul în care, pentru a fi mai persuasivi, îşi aleg ameninţările: am selectat câteva mostre, absolut savuroase: astfel, martorele sunt avertizate că "o să vă bat ca pe bărbaţi şi o să vă închid gura la toate", "pot să-ţi bag două cuţite în spate şi să-ţi tai beregata aici în sală". Mai departe avem de-aface cu insinuări colective, de genul : "Şi familia ta are să fie mâncare la peşti pe Cornetu"
la categoria mama mea mă sprijină, cămătarii punctează cu ameninţările mamei care sunt formulate în felul următor: "ştii că mi-am omorât bărbatul pentru copiii mei şi aşa sunt bătrână nu mai am ce pierde, îţi bag un cuţit în spate sifonule. Mi-ai băgat copiii la puşcărie". Tot la categoria (uni)nominalul desfiinţat avem:
"Fraiere, dacă mârâi ceva de mine te distrug şi pe tine şi pe copiii tăi" sau "dacă nu îmi ţin gura mă va găsi lumea şi familia aruncată la cimitirul Mărcuţa"
Ce-a de-a doua chestie extrem de funny, o reprezintă carcaterizarea instituţiei, caracterizare prin care Nuţu Cămătarul a obţinut eliberarea condiţionată. Evident, nota din 2005 pe temeiul căreia s-a obţinut eliberarea va fi preluată de către avocaţi şi la înfăţişarea din 11 ale lunii:
"„ Inculpatul a fost disciplinat şi stăruitor în muncă, a fost receptiv la acţiunile cu caracter cultural educativ şi a dat dovezi temeinice de îndreptare”
În ce fel de muncă o fi fost stăruitor, în pârnaie, mi-e greu să spun: probabil o fi ieşit la săpat şanţuri şi-a dat bine cu târnăcopul, ceea ce, nu e de colea. Faza cu receptivitatea la acţiunile cu caracter cultural-educativ, m-au dat însă pe spate. O fi ţinut omu, mai ştii, tuturor la şmenarilor, prăduitorilor şi proxeneţilor vreun curs despre Heidegger, o fi făcut vreo prelegere despre Grecia Antică, o fi ţinut vreo dizertaţie despre postmodernism...Dumnezeu ştie. Poate ne spun ăştia pe 11 Februarie, când , de bună seamă, politicienii mânjiţi, vor avea iar în libertate unul dintre disciplinatorii lor de bază.
ps: Oricum, ameninţarea care ţine head-ul acestui topic cu : "Te voi bate în cuie ca pe Iisus" intră direct la categoria, iartă-i doamne pe cămătari, că nu ştiu ce bat.

2 comentarii:

Ciprian Mihailescu spunea...

Salutare tinere! Tot la categoria "mama mea mă sprijină, cămătarii punctează" as vrea sa punctez si io: Cu ceva timp in urma eram la o terasa cu niste prieteni si ne adapam cu niscaiva beri. Alaturi stateau rudele unor shmecheri din oras (nu spun care, il dau anonim)si tot sporovaiau de-ale lor, nu i-am bagat in seama. La un moment dat mama unuia dintre shmecheri se supara pe o chelneritza si incepe s-o blesteme: "ii sugetzi cariciu lu fimiu ala mic ca sa va plimbe cu decapotabila si voi sunteti niste nespalate, aveti tzurtzuri la cur ca oile, si o ardeti in figuri ca sunteti doamne, sclavelor! Io am carat droguri in pizda peste granita pe sub nasu' caraliilor si voi va pisati pe voi cand tusiti. In viata mea m-am futut numa' cu barbati shmecheri, n-am ajuns io sa ma faca una ca voi la caracter!" am incheiat citatul. Ne-a cam stat berea'n gat dupa acest discurs elevat, ne-am uitat la femeia aia, sa fi avut vreo 50 de ani, avea fusta scurta cum au cocotele de centura si era boita pe fatza ca un clovn. Flencanea nervos o guma si tragea dintr-o tzigara subtzire. Ni s-a facut instantaneu greatza, ne-am ridicat si ne-am carat draq sa ne dregem cu un Schweppes. ... era pe vremea cand mergea treaba unsa in Germania ...

P.S. asta-i tot din romanu' meu mult asteptat si celebru' cu care o sa fac primu' milion de coco si-o sa-ti dau si tie de-o decapotabila si-o tochitura moldoveneasca la Caru' cu Bere in lipscanie ... asta pana il publici pe al tau, cand am sa te rog sa-mi intorci favorul :)

Imbratzisari!

Nihilistul spunea...

hahhaha tinere, m-ai distrat pe cinste, am ras cu gura stramba ( ca in desenele-alea japoneze) mort de beat (azi am luat primul avans) si-am baut cum spunea maitre: trist, caci fara prieteni: ce amara e berea, ce acru e vinul-;) una scurta, autentica: trec pe langa blocurile institutului, un cartier plin de alei intortocheate: e toamna, tarziu si miroase a buştean ars şi-a copilărie...in faţă, doi tzigani, un el si o ea, doua umbre strambe si prelungi, certandu-se cum se cearta tziganii: urland cu voci mlastinoase de injunghitazi...cand ne petrecem, in toiul disputei, tziganu isi incheie monologul cu:..."si ia mai du-te fa ( si in secunda aia ma vede)...IN PULA LU BAIATU ASTA! "
Am incremenit. Ma trezisem, subit, fara nicio vina, c-o ţigancă în pulă! Ce era de făcut?!
Cum eram tanar, rusinos si timid, am grabit spăşit pasul ca nu cumva piranda sa ia ad literam directiva bulibashei..-; )))