Ce voluptate și ce privilegiu, totuși, să te trezești la 5 dimineața ( cu o deschidere aproape spartană a zilei) să-ți mistui primele ore într-o toropeală dulce ( răsfoind presa culturală, sorbind cafeaua cu lapte, fumând, bătrânește, o țigară de foi, citind Cioran, istoria imperiilor coloniale, varii filosofi de mâna a II-a, meditând plin de lentoare la zadărnicia vieții, pentru ca, mai apoi, în jurul prânzului - când toată lumea își dă apogeul social - să te culci ca o vită.
În fond, îmi spuneam, ar trebui să fiu fericit: duc o viață pe care nu și-o permit nici miliardarii.
Cât de mult am pierdut ( și pierd) că nu am însemnat întâlnirile cu L. Ce personaj fabulos, ce povești...anii de hoție barbară din germania anilor 90, tentativele de trecere a frontierei din epoca vizelor, lunile petrecute în pușcăriile europene. Prin 93-94 a încercat să treacă în Germania pitit în podul unui inter city. După vreo 32 de ore s-a pomenit în locul de unde plecase, trenul schimbându-și ruta în Ungaria și reîntorcându-se în bucurești. Și zeci, sute de întâmplări neverosimile, burlești, povestite cu o savoare fără seamăn. O adevărată materia prima pt. roman.
Început de an traversat de o nu știu ce oboseală ( vecină cu decrepitudinea) Și totuși, de vreo două zile simțit febra scrisului, nevoia viscerală de a însăila povești...Citit ( pe sponci) Despre miresme și duhori ( Mădălina Diaconu) ...fraza asta a lui Valery: " Percepția unui miros este începutul unei cunoașteri care nu se va încheia niciodată. Este o senzație pur inițială. "
....
duminică, 9 ianuarie 2011
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
3 comentarii:
?
Foarte frumos. Am trăit cu tine lentoarea acelei zile de ianuarie.
Alo...?
Trimiteți un comentariu