M-am născut în aceeaşi zi cu Nichita Stănescu. De bună seamă, o întâmplare! Deloc întâmplătoare e tendinţa noastră ( a fiecăruia) de a-şi construi, pedant, cu infinită migală, o mitologie personală şi "pozitivă" aproape din orice:În adolescenţă, bunăoară, îmi spuneam că dacă el a fost POETUL, eu voi fi, de bună seamă, PROZATORUL:credeam - după vechea tradiţie antică - că astrele vorbesc, că există undeva, cumva, acolo, în mişcarea planetelor, în vidul universului, o complicitate tainică şi metafizică, ţesută de providenţă înadins pentru mine. Vine insă o vreme când înţelegem striviţi de tristeţe că viaţa noastră e în mare parte butaforie, fantasmă, iluzie.
Azi am trăit poate prima dată cu o emoţie privată de obiect. Emoţia de a trăi pur şi simplu, de a fi viu. Tot azi citit din întâmplare în Jurnalul de idei a lui Noica (traversez feelinguri păltinişiene ) Viaţa adevărată începe după 60 de ani.Imediat m-am gândit la fraza lui Houellebecq: Aşa e, problema e că se termină la 50. Diseară mă imbăt cumplit! De bucurie ?De tristeţe?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Interiorizarea naste mitologia personala, de care zici, si rafineaza discursul, obligatoriu interior. Asa esti poet, cu sau fara ghilimele. Exteriorizarea, "emotia de a trai pur si simplu", te aduce in pragul prozei.
Post-betzia si confruntarea, dureroasa poate, cu realitatea cotidiana iti da sansa de a concretiza pornirea creativa - adica scrisul propriu si zis.
Oricate ironii se vor isca din aceste etape, eu sunt convins ca isi au rostul lor in trecerea multora prin starile de POET, PROZATOR catre realitatea de SCRIITOR.
Trimiteți un comentariu